Discrimination: a project (Epic #2)

Discriminarea, un subiect atât de sensibil de abordat în zilele noastre, a fost abordat de mine și de încă 4 colegi ca temă pentru proiectul nostru la engleză. Totul a început imediat după ce am urmărit filmul Freedom Writers, când doamna profesoară ne-a rugat să facem câte un proiect care să aibă tema la alegere și să fie în concordanță cu filmul. Ioana a fost cea cu idee discriminării, și după un weekend prelungit super-încărcat am reușit să îl terminăm. Prezentarea la oră a fost un real succes, prezentarea atingându-și scopul. În continuare vă invit să ne urmăriți „opera”.

Un simplu A

Făcând proiectul pentru ora de engleză și folosind Sony Vegas 12 am zis că ar fi timpul să învăț și ceva After Effects și uite așa am dat peste tutorialul făcut de cei de la Creative Monkeyz și am zis să încerc să fac și eu un logo 3D că doar ce se poate întâmpla. Am urmărit entuziasmat fiecare pas și am zis că mă apuc de lucru; dar am amânat și reamânat dar în seara aceasta mi-am pus în cap să îl fac și uite că l-am făcut. În videoul de mai jos puteți vedea ce mi-a ieșit.