Ignoranță sau prostie?

Am ajuns și eu acasă vineri, în sfârșit de la facultate și am hotărât ca sâmbătă și duminică să ies prin oraș să ma plimb, să văd ce este nou că nu am mai dat pe acasă de mult.

Primul lucru pe care îl remarc este o lucrare la rețeaua de apă în față la spital, un crater pe E60 și circulație pe un singur sens. Extraordinar, ce să mai zic, acum un an exact în același loc se sparse tot țeava de apă. Lucru’ făcut de mântuială, ca doar ne place să tăiem asfaltul de N-ori.

A doua chestie care m-a revoltat a fost atunci când am urcat în cetate și era plin de mașini, mai ales în vecinătatea Pieții Cetății și pe strada Școlii. Ce-o ajuns fraților cetatea? Parcare pentru hotelurile și pensiunile din cetate? Păi se poate așa ceva? Ăsta se numește turism? E prostie în adevăratul sens al cuvântului. Distrugem tot, dar cu ce scop? Ce scrie acolo jos sub cetate unde a fost bariera?

Care sunt mașinile autorizate? De ce mai avem parcări atunci?
Vara trecută un dobitoc de sofer se încăpățâna să urce în cetate pe sub Turnul Croitorilor cu un autocar etajat; și ghici ce? S-a blocat; asta după ce mă întrebase dacă poate urca și i-am spus clar ca nu poate dar el mare sfătos. Să mai văd pe careva că încearcă să urce cu autocarul în cetate, că în fața lui mă pun și nu mă dau la o parte. A ajuns turistu’ să fie atât de leneș încât urcă cu mașina în cetate ca vai de mine, el îi cazat acolo și nu poate urca pe jos.

Iar chestia care m-a enervat și mai tare sunt cerșetorii. Vreau sa merg în parc(dacă se poate numi parc) și dau de ei. Vreau să urc în cetate și dau de ei. Anul trecut s-au pus semnele cu privire la descurajarea cerșetoriei și la ce bun? Fier vechi pentru unii. Numai soluții pasive, bune de nimic. Pe când o soluție activă? Insistența lor e cea care mă deranjează cel mai tare.

Aștept să văd că se schimbă ceva în orașul acesta. Deocamdată mă simt dezgustat de ce am văzut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s